Competiții

Nistru Chișinău și-a adjudecat Cupa Moldovei la fotbal pe plajă

BSC Nistru Chișinău, campioana în exercițiu a țării, a intrat pentru a treilea an la rând în posesia Cupei Moldovei la fotbal pe plajă, învingând în finală formația Sportul Studențesc ULIM Chișinău. Meciul s-a disputat la 16 iulie 2022 pe Arena Beach Soccer din parcul „La Izvor” al capitalei, în prezența a sute de spectatori, dornici de goluri frumoase și de un joc pe măsură în acea seară cu vreme superbă, nici toridă, nici ploioasă. Și putem spune că ei n-au rămas dezamăgiți, asistând la o partidă unde măiestria sportivă era la ea acasă, cu multe goluri, pe toate gusturile.

Prima repriză – pe contre

Din debut partida a purtat un caracter echilibrat, ca apoi inițiativa să fie încet-încet preluată de Nistru. Primul moment periculos a fost creat în minutul 4, când jucătorul campioanei en-titre, Nicolae Ignat, în fața porții a finalizat cu capul o centrare de pe dreapta, însă portarul studenților, Anatolie Cebotari, s-a opus in extremis. Presiunea pusă pe adversari de discipolii selecționerului Ruslan Pernai crește în continuare, Leonid Podlenov șutând violent din voleu – pe lângă poartă. Iar în minutul 9 veni și golul, o consecință logică a asaltului de până atunci: Andrei Negara trimite imparabil cu capul o minge ce i-a fost pasată din aruncare de out. La rândul lor, elevii antrenorului Denis Melnicov au încercat să se revanșeze, însă de fiecare dată le-a lipsit inspirația din faza de finalizare.

În repriza a doua goalkeeperul studenților în repetate rânduri intervine providențial, păstrând, până la un timp, intriga meciului. Astfel, în min. 15, Ignat trimite o pasă bine plasată spre Negara, care reia din prima spre poartă, însă Cebotari se opune magistral. Iar în min. 21 Constantin Gurjui zguduie plasa printr-o lovitură din fața porții la colțul lung, majorând scorul care s-a menținut până la pauză. Între timp Grigore Cojocari a avut o tentativă superbă de a majora scorul, șutând puternic și precis din lovitură liberă de la propria poartă, însă goalkeeperul studenților și de această dată și-a etalat inegalabila reacție.

Asalt invincibil

Mitanul al treilea a început cu un adevărat asalt al deținătoarei Cupei de anul trecut. Chiar în primul minut după reluare, A. Negara a marcat după ce a reușit să ajungă primul la mingea respinsă de A. Cebotari. Echipa ULIM-ului nu se lasă bătută, creându-și câteva faze periculoase, însă fără finalitate, grație prestației portarului selecționatei Ruslan Istrati. Iar în min. 29 pentru 4-0 a înscris din lovitură liberă Dumitru Graur, practic încheind conturile. Încă peste patru minute a marcat pentru a doua oară C. Gurjui, cu un șut puternic de la distanță, la colțul scurt (5-0). Golul de onoare al studenților, unul superb de altfel, veni în ultimul minut de joc, când  Alexandru Arefiev a trimis mingea în plasă dintr-o lovitură liberă executată de la centrul terenului de nisip, balonul ricoșând din transversală după linia porții.

Focuri de artificii și muzica victoriei au colorat ceremonia de premiere, în cadrul căreia Eduard Crețu, Preşedintele Federației Sportive de Fotbal pe Plajă, și Iurie Bulgăreanu, secretarul general al forului respectiv, le-au înmânat jucătorilor ambelor echipe și antrenorilor medalii, iar formației învingătoare – Cupa turneului.  

Foto: Vadim CAFTANAT 

Sportul studențesc ULIM Chișinău – Nistru Chișinău 1-5

Au marcat: Alexandru Arefiev(36) / Andrei Negara (9, 25), Constantin Gurjui (21, 33), Dumitru Graur (29).

16 iulie. Chișinău, stadionul La Izvor.

Arbitri: Oleg Cebotari, Piotr Stoianov. Al 3-lea oficial: Victor Luchița.

Sportul studențesc ULIM: 18. Anatolie Cebotari,6. Igor Praporșcic, 7. Anatol Lepadatu, 9. Veaceslav Sofroni, 3. Sergiu Rusu, 4. Alexandru Arefiev, 10. Andrei Stratan, 15. Alexandru Popovici, 11. Eugeniu Borovschi, 2. Artiom Turta
Antrenor: Denis Melnicov.

Nistru: 12. Ruslan Istrati, 3. Grigore Cojocari, 5. Andrei Negara, 77. Dumitru Graur, 7. Nicolae Ignat, 1. Nicolae Garanovschi, 10. Alexandru Florea, 9. Constantin Gurjui, 11. Leonid Podlesnov, 13. Alexandru Eremia
Antrenor: Ruslan Pernai. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *