Competiții

Nistru Chișinău, pe locul 13 în Europa

Șase victorii și două înfrângeri – acesta este bilanțul evoluției echipei BSC Nistru Chișinău în cadrul Euro Winners Cup, cel mai prestigios turneu continental intercluburi la fotbal pe plajă (analog Ligii Campionilor în fotbalul mare), care în acest an s-a desfășurat în perioada 12-18 iulie la Nazaré, Portugalia.

Debut magnific

Mai întâi deținătoarea Cupei Moldovei a evoluat în faza grupelor, unde s-a impus fără drept de apel, învingându-și toți cei trei adversari și calificându-se în play-off-ul competiției. Astfel, discipolii antrenorului Ruslan Pernai (care este și selecționerul reprezentativei Moldovei) în partida lor de debut au obținut o victorie categorică în compania formației Newteam Brussels (Belgia), scor 4-1 (1-0, 1-1, 2-0), marcând prin Oleg Hapon, Andrei Negară, Dumitru Graur și Constantin Gurjui. În următorul meci, ce a avut loc în ziua următoare, Nistru a trecut cu 3-1 (1-1, 2-0, 0-0) de Rostocker Robben (Germania), de data aceasta înscriind Nicolae Ignat, Nikita Ceaikovski și Oleg Hapon. De remarcat că ultimii doi sunt legionari din Belarus, care în acest sezon au întărit semnificativ potențialul ofensiv al echipei chișinăuiene.

În ultimul meci din Grupa I, din data de 14 iulie, fotbaliștii noștri au reușit să înfrângă – în repriza suplimentară de joc – rezistența formației suedeze Bemannia FC Stockholm: 5-4 (1-1, 1-1, 2-2, 1-0), calificându-se de pe primul loc în etapa eliminatorie a turneului. Golurile echipei moldovenești în această partidă au fost marcate de Oleg Hapon (2), Constantin Gurjui, Andrei Negară și Nikita Ceaikovski.

Continuare feerică

În șaisprezecimile de finală, care au avut loc în ziua următoare, băieții noștri au dat piept cu lotul celor de la Napoli Patron (Grecia). Prima repriză a adus câștig de cauză formației din Chișinău, Nikita Ceaikovski înscriind magistral din lovitură liberă, ispravă pe care o repetă apoi și în debutul mitanului secund. În scurt timp, Nicolae Ignat a mărit avantajul echipei noastre (3-0). În repriza a treia, dominația deținătoarei Supercupei Moldovei devine de netăgăduit, iar Constantin Gurjui finalizează o centrare maiestuoasă a lui Grigore Cojocari, stabilind scorul final: 4-0 (1-0, 2-0, 1-0).

În faza optimilor, Nistru Chișinău s-a confruntat cu gazda întrecerii, formația ACD O Sótão Nazaré, fiind la un pas de a accede în sferturi. Ținem să specificăm că portughezii au arătat un joc ofensiv, tehnic și bine structurat, reușind să deschidă scorul în a doua jumătate a primei reprize. La începutul mitanului secund, ei își majorează avantajul, însă Andrei Negară reduce imediat din handicap, scorul de 2-1 conservându-se până la pauză. Apoi urmă o ultimă repriză de un spectacol excepțional: gazdele perseverează în atac cu o tenacitate de invidiat și marchează în trei rânduri timp de șase minute (5-1). Când soarta partidei părea pecetluită, Nikita Ceaikovski, printr-o execuție de mare maestru, scade din diferență, cu trei minute înainte de fluierul final (5-2). După care vin două goluri înscrise timp de un minut de Oleg Hapon, readucând suspansul pe terenul de nisip, de o calitate excepțională de altfel. Până la urmă, gazdele reușesc cu greu să-și păstreze avantajul, scor 5-4 (1-0, 1-1, 3-3), și să se califice în etapa următoare a turneului.

Final onorabil

În aceeași zi, echipa noastră mai jucă un meci, contând pentru locurile 9-16. Oboseala și dezamăgirea nu le-au permis băieților noștri să evolueze la capacitate maximă, ei cedând cu 4-7 (1-2, 1-1, 2-4) în fața puternicei echipe din Rusia, Delta Saratov. Însă aventura formației chișinăuiene nu se încheie aici, urmând încă două partide de palmares în vederea stabilirii clasamentului final. În penultima zi de concurs, lotul chișinăuian, condus cu multă efuziune și dăruire de pe banca tehnică de Ruslan Pernai, își măsură puterile cu o altă echipă portugheză, Casa do Benfica Rainha. Și de această dată ostilitățile din teren au ținut publicul spectator cu sufletul la gură pe întreaga durată a meciului. Andrei Negară a deschis scorul cu o lovitură de cap bine calculată, adversarii reușind să egaleze abia în partea a doua a meciului, desfășurat pe contre și într-un ritm extrem de alert. Până la urmă, finalul a aparținut băieților noștri, care au obținut o victorie meritată prin două goluri înscrise cu virtuozitate de belarusul Oleg Hapon: 3-2 (1-0, 1-2, 1-0).

Ultima zi a competiției europene intercluburi a mai adus o victorie pentru formația noastră, care s-a impus fără drept de apel în fața echipei franceze Grande Motte Pyramide, scor 6-2 (1-0, 3-0, 2-2). Pentru chișinăuieni au marcat Oleg Hapon (2), Grigore Cojocari (2) și Nicolae Ignat, iar francezul Victor Angeletti s-a remarcat de două ori: mai întâi prin autogol, după care a reușit să se revanșeze, înscriind și în poarta adversă. Acest rezultat i-a pemis echipei noastre să se claseze pe un prestigios loc 13 în topul celor mai bune formații de fotbal pe plajă de pe continentul european. Nistru Chișinău a evoluat în următoarea componență: portarii Ruslan Istrati și Nicolai Garanovschi, jucătorii de câmp Grigore Cojocari, Andrei Negară, Constantin Gurjui, Andrei Florea, Nicolae Ignat, Dumitru Graur, Nikita Ceaikovski și Oleg Hapon.

Este de menționat că în concursul masculin la Euro Winners Cup 2021 au participat 50 de cluburi, trofeul principal fiind adjudecat de formația Kristall Sankt Petersburg (Rusia), care a avut câștig de cauză în finala disputată cu SC Braga (Portugalia), scor 6-3 (0-0, 2-2, 4-1).

La feminin, campioană a întrecerii a devenit echipa Madrid CFF (Spania), care a suclasat fără mari probleme clubul Zvezda Sankt Petersburg: 6-3 (2-1, 1-0, 3-2). Compatrioata noastră Irina Topal a evoluat la acest turneu în componența campioanei Ucrainei, Domino’s Pizza Metropolitan, înscriind și un gol – o premieră absolută pentru o fotbalistă din R. Moldova la cea mai prestigioasă competiție europeană intercluburi.

Iulian BOGATU

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *