Echipa națională a Moldovei de fotbal pe plajă a obținut prima sa victorie la Jocurile Europene de la Cracovia-Malopolska (Polonia), surclasând selecționata gazdelor cu un neverosimil 8-6 (3-3, 2-3, 3-0). Vom remarca din start că lotul nostru a dat dovadă de măiestrie, pregătire fizică impresionantă, caracter și rezistență psihică ieșită din comun. Însă să luăm pe rând șirul evenimentelor sportive de pe terenul de nisip.
Tricolorii au deschis scorul prin Evgheni Borovschi, apoi au egalat la 2 prin Grigore Cojocari, reușind să mai iasă o dată în avantaj grație golului marcat de Alexandr Ceh, ca repriza să se încheie cu un încrâncenat 3-3.
În mitanul al doilea, inițiativa a aparținut selecționatei Poloniei, ea conducând cu 5-3 și 6-4 (pentru Moldova a înscris Artiom Turta). După care, ca și în meciul lor precedent, cel din faza grupelor, moldovenii au organizat un adevărat asalt de urmărire. Mai întâi s-a remarcat Leonid Podlesnov, stabilind scorul final al reprizei secunde (6-5), ca în partea a treia a jocului Dumitru Graur (de două ori) și același Leonid Podlesnov să închidă tabela de marcaj, scor final 8-6! De remarcat că discipolii lui Ruslan Pernai în al doilea meci consecutiv reușesc performanța de a se impune în repriza a treia cu un sec 3-0, dominându-și copios adversarii, aceștia din urmă fiind susținuți frenetic din tribune și în mod (in)discret de arbitri – dovadă a unei pregătiri fizice și rezistențe psihice remarcabile a băieților noștri!
În celălalt meci de stabilire a clasamentului pentru locurile 5-8, Azerbaidjan a reușit să se impună în repriza adăugată în fața Ucrainei cu 7-6, revenind senzațional de la scorul 1-4, înregistrat la finalul mitanului secund. Astfel, reprezentativa Moldovei în meciul de mâine (1 iulie) pentru locurile 5-6 se va duela cu echipa din Caucaz.
30 iunie. Arena Tarnow Beach.
Moldova – Polonia 8-6 (3-3, 2-3, 3-0).
Au marcat: Daniel Baran (4, 14), Jakub Jesionowski (5), Mateusz Kiklaisz (12), Patryk Pietrasiak (13), Filip Gac (16) / Eugen Borovschi (3), Grigore Cojocari (7), Alexandr Ceh (12), Artiom Turta (15), Leonid Podlesnov (20, 33), Dumitru Graur (26, 35).
Arbitru: Alvaro Canovas (Spania), asistenți: Dmytro Dudka (Ucraina), Eduards Borisevics (Letonia).
Polonia: Krystian Karolak, Maciej Marciniak, Michal Witkowski, Daniel Baran, Patryk Pietrasiak, Grzegorz Brochocki, Mateusz Kiklaisz, Jakub Jesionowski, Arkadiusz Klopeć, Jakub Bistuła, Filip Gac, Witold Ziober. Antrenor: Tomasz Wydmuszek.
Moldova: Ruslan Istrati, Nicolae Garanovschi, Nicolae Ignat, Leonid Podlesnov, Grigore Cojocari, Vasile Mîță, Dumitru Graur, Evgheni Borovschi, Alexandru Sîrghi, Artiom Turta, Serghei Schițenco, Alexandr Ceh. Antrenor: Ruslan Pernai.
Azerbaidjan – Ucraina 7-6 (1-2, 0-2, 5-2, 1-0).