Competiții

FC Tinerețea Suruceni și-a adjudecat Cupa Moldovei la fotbal pe plajă. Foto de Vadim CAFTANAT

Echipa de fotbal pe plajă Tinerețea Suruceni a disputat finala Cupei Moldovei, ediția a 15-a, în compania deținătoarei în exercițiu a trofeului și campioanei țării, BSC Nistru Chișinău. Partida s-a desfășurat într-o zi însorită de sâmbătă, la 29 iulie 2023, pe Arena FMF din Parcul „La izvor” al capitalei.

Atmosferă încinsă

Confruntarea fotbalistică s-a dovedit a fi una cu scântei, derulându-se într-o atmosferă de-a dreptul incendiară, într-o perfectă corespundere cu vremea toridă de afară. Formațiile s-au avântat rapid în luptă, renunțând la tactica tatonării prelungite și precaute. Scorul a fost deschis de oaspeții din Suruceni chiar în primul minut, printr-un gol marcat de Denis Ciopa, cu o lovitură puternică din apropierea punctului de pedeapsă din careu.

Gazdele au egalat după doar un minut, printr-o execuție superbă a goalkeeperului Ruslan Istrati, în stilu-i caracteristic, din propria jumătate de teren, mingea zguduind vinclul porții. Duelul pe contre luă amploare: încă peste un minut Andrei Florea de la FC Tinerețea își aduce echipa în avantaj, după o bulversare din fața porții adverse, profitând de pe urma unei serii de greșeli a chișinăuienilor. Ca răspuns, aceștia din urmă au întreprins un adevărat asalt la buturile surucenenilor, însă portarul Andrei Vicol s-a opus magistral, salvând în repetate rânduri și contribuind astfel la încingerea atmosferei și așa destul de aprinsă în tribune.  

În scurt timp, după pauză (min. 15), jucătorul selecționatei Moldovei, Grigore Cojocari de la Nistru Chișinău, restabilește echilibrul pe tabela de marcaj, printr-un șut violent cu piciorul stâng, venit de pe centrul terenului de nisip: 2-2. Formația din Suruceni nici gând să se lase intimidată de o asemenea turnură a evenimentelor și pornește iureșul unor atacuri prelungite, de această dată venind rândul portarului Ruslan Istrati să-și salveze echipa de la un gol ca și făcut. Până la urmă, oaspeții reușesc să iasă în avantaj, prin același Andrei Florea, care a înscris în min. 22 din fața porții după o deviere din bara transversală. Doar peste câteva secunde FC Tinerețea trece de puțin pe lângă majorarea diferenței, scorul la pauză rămânând 3-2.

Desprinderea pe final 

Debutul celui de-al treilea mitan a adus iarăși egalarea, caracterul de cupă al meciului persistând cu înverșunare: Grigore Cojocari înscrie cu o lovitură magistrală de pe centru: 3-3. După care evenimentele se părea că vor evolua după același scenariu: gazdele egalează, oaspeții ies în avantaj. Și într-adevăr, Andrei Prepeliță de la FC Suruceni marchează după o învălmășeală la buturile lui R. Istrati, fiind primul la o minge ce se oprise în nisip chiar pe linia porții: 4-3 (min. 31).

Cu scurgerea implacabilă a timpului, miza meciului devenea tot mai mare, nervozitatea gazdelor crescând în mod proporțional. Acest lucru până la urmă le-a jucat festa – ei comit mai multe faulturi, fapt de care oaspeții profită din plin: Anatolie Lepădatu înscrie din lovitură liberă, trimițând din propria jumătate de teren o torpilă ce mai întâi zgudui transversala, după care devie în plasă: 5-3 (min. 35). Până la fluierul final nu rămâneau decât vreo două minute, BSC Nistru căutând cu înfrigurare golul ce le-ar aduce speranța de egalare.

Nu a fost să fie: cu câteva secunde înainte de încheierea meciului, Andrei Florea pe o notă de crescendo pune punct confruntărilor, fructificând din vole o pasă venită din corner, scorul final 6-3. FC Tinerețea Suruceni devine astfel deținătoarea Cupa Moldovei, trofeu pe care și-l adjudecă în premieră!

FC Tinerețea Suruceni – BSC Nistru Chișinău 6-3 (2-1, 1-1, 3-1)

„Astăzi am jucat practic cu selecționata Republicii Moldova, întruchipată de lotul celor de la Nistru Chișinău. A fost un meci extrem de încordat și dificil, care își găsi dezlegarea abia în ultimele minute. Fiindcă în componența echipei noastre au lipsit trei jucători de bază, am avut o motivație în plus de a ne concentra eforturile. Și am mizat pe factorul îmbinării jocului colectiv – respectat cu multă dedicație de fotbaliștii noștri – și al celui bazat pe presingul individual, de asemenea realizat cu brio, lucru pentru care îi mulțumesc întregii echipe”, a declarat după meci Dumitru Grițco, antrenor-jucător FC Tinerețea Suruceni.

La rândul său, Eduard Crețu, președintele Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din Republica Moldova, a menționat că „Partida s-a dovedit a fi de o spectaculozitate aparte, ambele echipe mizând pe victorie, ceea ce a putut fi observat chiar din primele minute ale jocului, desfășurat pe contre și într-un stil de forță, cu o mulțime de goluri și momente periculoase: șuturi ce au țintit spațiul porții și adeseori bara, dar și confruntări acerbe chiar la mijlocul terenului. Ambele formații, fără doar și poate, sunt demne de o finală de Cupă, iar noua deținătoare a trofeului poate că a avut un pic de noroc în plus față de contracandidata sa.

De asemenea este îmbucurător faptul că se extinde geografia echipelor din provincie (Suruceni, Ialoveni, Ungheni), care sunt în stare să facă concurență favoriților din Chișinău. Este o dovadă în plus în favoarea dezideratului că fotbalul pe plajă din Moldova are viitor, mai cu seamă dacă vom obține o susținere mai consistentă din partea Ministerului de specialitate, a Primăriei capitalei și a societății în general. Pentru sprijinul acordat vreau să aduc mulțumiri aparte Federației Moldovenești de Fotbal (FMF) și Asociației pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (ASICS), partenerul general al Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din Republica Moldova.”

În încheiere, formațiile finaliste au intrat în posesia de medalii, înmânate de Iurie Bulgăreanu, secretarul general al Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din R. Moldova, echipa câștigătoare învrednicindu-se și de o Cupă primită din mâinile lui Eduard Crețu, președintele forului de profil.

Reportaj: Iulian BOGATU

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *