Competiții

Cupa Moldovei la fotbal pe plajă: S-au jucat meciurile semifinale

Cele două meciuri semifinalele din cadrul Cupei Moldovei la fotbal pe plajă s-au desfășurat în data de 22 iulie 2023 pe terenul de nisip al Arenei din Parcul „La Izvor”, amplasată pe malul lacului din sectorul Buiucani al capitalei.

În prima partidă a zilei s-au confruntat formațiile FRESH START și FC TINEREȚEA. Clubul „tinerilor” a deschis rapid scorul, în minutul 3, cu o lovitură de la distanță venită de pe centru. În scurt timp (min.7), echipa Tinerețea a majorat diferența datorită unei greșeli de defensivă a adversarilor. În minutul 9 cei de la FRESH START reduc din handicap, cu o lovitură de la centrul terenului, însă bucuria le fu de scurtă durată, căci FC TINEREȚEA marchează un gol de toată frumusețea, printr-un vole din preluare, ce intră în vinclul de la colțul lung: 3-1 este scorul ce a persistat până la pauză.

În repriza secundă un jucător de la FC TINEREȚEA vede cartonaș roșu, lăsându-și astfel echipa în inferioritate numerică. În jumătatea ei de teren începe un adevărat asalt, însă goalkeeperul Andrei Vicol prin câteva intervenții de-a dreptul miraculoase își păstrează poarta intactă. Dat fiind că momentele ratate se răzbună, golul veni în cealaltă poartă, ca în repriza a treia să fie stabilit scorul final: 5-1.

FC TINEREȚEA – FRESH START 5-1 (3-1, 1-0, 1-0).

În cealaltă semifinală, campioana en-titre, BSC Nistru Chișinău, a surclasat fără drept de apel formația FC Budești. Deja după prima repriză scorul era 6-0 pentru discipolii antrenorului Ruslan Pernai. Partea a doua a meciului s-a dovedit a fi mult mai echilibrată, ambele echipe marcând câte o singură dată. În repriza a treia mai buni au fost iarăși campionii în exercițiu.

BSC Nistru Chișinău – FC Budești 10-3 (6-0, 1-1, 3-2),

Meciul final dintre Nistru Chișinău și FC Tinerețea va avea loc sâmbăta viitoare, 29 iulie, ora 20.00, pe aceeași Arenă din Parcul „La izvor”. Intrarea va fi liberă.

Buna desfășurare a turneului într-o mare măsură este asigurată de sprijinul acordat de Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) și de Asociația pentru Susținerea Inițiativelor Comunitare și Sportului (ASICS), partenera Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din R. Moldova.

Foto: Vadim Caftanat

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *