Sezonul regulat al Campionatului Moldovei la fotbal pe plajă, disputat în sistem elvețian (fiecare cu fiecare) și-a desemnat laureații, fixând clasamentul intermediar, care contează pentru stabilirea adversarilor din play-off (patru perechi din cadrul sferturilor de finală). Astfel, meciurile etapei a VII-a, care au încheiat prima parte a turneului național, s-au disputat în ziua de sâmbătă, 25 iunie curent, pe cochetul teren de nisip al Stadionului Beachsoccer Arena, amplasat în proximitatea plajei Parcului „La Izvor” din capitală.
Liderii în suspans
Lidera Campionatului, BSC Nistru Chișinău, condusă de pe banca tehnică de antrenorul selecționatei Ruslan Pernai, și-a confirmat statutul, câștigând la scor și acest meci al ultimei etape, în fața celor de la CS Ialoveni. De remarcat că jocul a decurs de la egal la egal până la ecuatorul partidei, ialovenenii demonstrând calități remarcabile de caracter, energie debordantă și măiestrie. Discipolii lui Mihai Răileanu nu s-au lăsat intimidați de golul încasat în debutul partidei (în minutul 2 a marcat Nicolae Ignat, fructificând o minge respinsă de portar după o foarfecă în forță a lui Leonid Podlesnov). Ei au contraatacat periculos buturile echipei favorite, Dumitraș Rusu marcând din fața porții după o centrare pusă ca pe tavă de pe fancul drept (min. 6).
Încet-încet presiunea la poarta formației din Ialoveni crește implacabil, goalkeeperul lor demonstrând o reacție fenomenală și salvându-și în repetate rânduri coechipierii de goluri ca și făcute. Este de menționat în mod expres că lotul din Ialoveni este în deplină formare, jucând practic fără schimbări (au avut doar o singură rezervă). Oboseala a început să-și spună cuvântul, gazdele spărgând gheața prin același Leonid Podlesnov în minutul 7 al reprizei secunde, care șută violent de la distanță, fără șanse pentru apărarea oaspeților. Apoi scorul luă proporții, Nistru asigurându-și astfel primul loc în clasamentul general, câștigând detașat toate meciurile Campionatului din acest sezon.
„Am preluat echipa din Ialoveni după o pauză de vreo doi ani, aceasta fiind acum în constituire. Câțiva jucători sunt accidentați, din această cauză deocamdată avem probleme cu completarea lotului. Dat fiind că astăzi am ținut piept mai mult de jumătate de meci în fața liderului – care se prezintă merituos an de an în Liga Campionilor europeni – vorbește despre faptul că formația noastră se află pe traseul cel drept și că are potențial”, a specificat antrenorul Mihai Răileanu, care este și Specialist pe problemele tineret și sport în cadrul Primăriei Ialoveni.
În al doilea meci al zilei FC Olimpic Pașcani s-a impus cu 9-4 în fața formației Next, devansând-o astfel în clasament, fapt ce contează pentru stabilirea rivalei din faza de eliminare a Campionatului național. Deși cei de la Next conduceau cu 2-0 și 3-1 (după prima repriză), lipsa rezervelor și-a spus și de această dată cuvântul. Al doilea mitan s-a încheiat cu 3-3, ca situația să se schimbe radical în partea a treia a partidei, din cauza epuizării fizice, reieșită din motive cu totul obiective.
Reamintim că partida durează trei reprize a câte 12 minute fiecare, plus încă una de trei minute în caz de egalitate, apoi urmând loviturile de departajare în cazul în care echilibrul persistă pe tabela de marcaj. Schimbările se fac în număr nelimitat.
Meci de foc
Cu scântei și cu răsturnări spectaculoase de situație și de scor se dovedi a fi următorul meci, cel dintre FC Ghidighici și Sportul Studențesc ULIM, care conta în lupta pentru locurile 2 și 3. Țin să remarc din start că aici situația s-a desfășurat după un scenariu total inversat față de meciurile precedente ale etapei: Până la urmă a învins echipa care avea doar un singur jucător de rezervă, dând dovadă nu doar de o pregătire tehnico-tactică excelentă, ci și de o rezistență fizică ieșită din comun. Să le luăm însă pe rând.
Meciul se derulă din start într-o încordare de neimaginat, ținând cu sufletul la gură spectatorii care puțin câte puțin au început să umple tribunele primitoare ale stadionului (intrarea a fost liberă, cum va fi și în etapele următoare atât ale Campionatului, cât și ale Cupei țării). Scorul alb persistă până aproape spre sfârșitul mitanului al doilea, când formația din Ghidighici, ghidată în teren de căpitanul Dumitru Ciubotaru, jucător-antrenor, a deschis scorul: portarul respinge un șut năprasnic din unghi ascuțit de pe flancul drept al lui Nicolae Șchiopu, însă Victor Iordachi este pe fază și trimite din fața porții mingea în plasă (min. 20). Însă pe final de repriză studenții, conduși de pe banca tehnică de reputatul antrenor Denis Melnicov, egalează prin Andrei Iloian, care fructifică o pasă de-a dreptul maiestuoasă, servită ca pe tavă.
Partea a treia a meciului s-a dovedit una de foc, de un suspans inegalabil. Mai întâi pierd o ocazie monumentală de a înscrie cei de la Ghidighici, prin Șchiopu din fața porții. Apoi veni rândul să rateze studenții, tocmai de două ori într-un interval de doar un singur minut (26). Într-un sfârșit, își demonstră valabilitatea regula că dacă scapi oportunități certe de a marca, neapărat vei încasa în propia poartă. Astfel, Alexandru Sîrghi înscrie șutând puternic din propria jumătate de teren (29), scor 2-1. Studenții se avântă înainte, având o bancă de rezerve extinsă ce le asigura o anumită superioritate a prospețimii din punct de vedere fizic. Însă sunt surprinși imediat, greșind nepermis în fața porții: Victor Iordachi marchează de pe centru, după o pasă venită din aruncare de out (30): 3-1.
Apoi lucrurile au o luat o întorsătură cu adevărat neașteptată. Deși până în ultimul minut de joc clubul din Ghidighici domină pozițional, printr-o greșeală inexplicabilă Grigore Dabija comite un autogol (31), după care este eliminat pentru proteste, lăsându-și echipa pentru două minute în inferioritate numerică. Când penalizarea expiră și părea că totul merge spre o victorie mult așteptată a oaspeților, Eugeniu Borovschi obține un penalty nesperat, după ce se expune și este faultat (involuntar) de portar. El înscrie fără emoții printr-un șut imparabil și meciul trece în overtime (o repriză adăugată, de 3 minute).
Urmează clipe de infarct. Oaspeții nu mai au rezerve și practic suferă cumplit din cauza epuizării fizice, dat fiind că studenții sunt și mai tineri, și mai odihniți. Însă de data aceasta ieși la rampă cel mai tânăr al lor jucător, Aurel Boaghi, care își compensează lipsa de experiență printr-o tehnică impecabilă și un curaj impresionant. Cu un minut înainte de fluierul final, când toți probabil se aflau în așteptarea loviturilor de departajare, el reușește, printr-un artificiu tehnic de o iuțeală amețitoare, să „fure” mingea în fața unei defensive adverse înmărmurite și să înscrie din fața porții, scor final 4-3! În urma acestui rezultat, ghidighicenii și-au asigurat locul 2 în clasament și vor juca în play-off cu FC Olimpic Pașcani.
„Vreau să-mi felicit coechipierii cu ocazia că au reușit un meci de excepție, într-o componență atât de restrânsă. Sper ca jucătorii accidentați să-și revină cât de curând, ca să putem concura pentru titlul suprem, atât în Campionat, cât și în Cupă”, a subliniat căpitanul formației FC Ghidighici, Dumitru Ciubotaru.
Ultimul meci al zilei se dovedi la fel de încordat ca și precedentul, învingătoarea fiind desemnată la lovituri de departajare: FC Budești – FC Tinerețea 6-6 (2-1, 2-0, 2-5, 0-0, 7-6). Până la urmă s-au impus budeștenii, însă cei de la Tinerețea au reușit să-și păstreze poziția superioară în clasament, grație faptului că au izbutit să egaleze în extremis în timpul regulamentar, nelăsându-i astfel pe adversari să acumuleze cele 3 puncte necesare pentru a-i întrece.
În clasamentul golgeterilor conduce Leonid Podlesnov (BSC Nistru), cu 21 de goluri marcate. El este urmat de Viorel Purcică (CS Ialoveni, 18) și de coechipierul său Andrei Negara (17).
„Felicit jucătorii și amatorii fotbalului pe plajă cu prilejul finalizării primei părți a Campionatului Moldovei. Vreau să vă asigur că în partea a doua urmează să asistăm la meciuri și mai interesante. Partida de astăzi între FC Ghidighici și Sportul Studențesc ULIM n-a avut pereche în acest sezon sportiv. Iar meciurile de Cupă, ce se vor desfășura începând cu data de 9 iulie curent, tradițional se bucură de o audiență sporită, dat fiind că sezonul estival este în toi, iar duelurile poartă din start un caracter eliminatoriu. De asemenea, la sfârșitul lui iulie, microbiștii vor avea minunata ocazie să susțină echipa noastră națională la Campionatul European (Euro Beach Soccer League, Divizia B), ce va fi găzduit de Arena de Fotbal pe Plajă din Parcul „La Izvor”, așa cum a fost și anul trecut, competiție pe care atunci am câștigat-o”, a declarat Eduard Crețu, președintele Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din Moldova.
Sferturile de finală se vor desfășura pe 4, 6 și 8 august a.c., fiind compuse din următoarele dueluri (până la două victorii): Nistru – Next; Ghidighici – Olimpic; Sportul Studențesc-ULIM – Ialoveni și Tinerețea – Budești. Semifinalele vor avea loc în perioada 11-14 august, iar meciurile finale – între 18 și 21 august. Toate meciurile menționate vor avea loc în pe Arena din Parcul „La Izvor” din Chișinău, intrarea fiind liberă.
Iulian BOGATU
Rezultatele etapei a 7-a:
CS Ialoveni – BSC Nistru 1-10
Au marcat: Dumitraș Rusu (6), respectiv Leonid Podlesnov (2, 19, 22, 33), Andrei Negara (20, 28, 30), Nicolae Ignat (21), Alexandru Eremia (22), Constantin Gurjui (34)
Next – FC Olimpic 4-9
Au marcat: Cristian Munteanu (1, 11), Cristian Mișota (5), Roman Lupașcu (36), respectiv Ion Ursu (6, 17), Mihai Țurcanu (18), Serghei Ivanov (25, 30), Victor Onica (27), Gheorghe Ciobanu (31), Aristian Ciobanu (31), Ștefan Donțu (35)
FC Ghidighici – Sportul Studențesc ULIM 3-3, 4-3 după prelungiri
Au marcat: Victor Iordachi (20, 30), Alexandru Sîrghi (29), Aurel Boaghi (38), respectiv Andrei Iloian (23), Grigore Dabija (35-autogol), Eugeniu Borovschi (35-penalty)
FC Budești – FC Tinerețea 6-6, 7-6 la penalty
Au marcat: Mihai Batîru (1, 5, 14, 27, 33), Toader Vieru (13), respectiv Dan Covali (4, 27, 28), Alexandru Vremea (29), Andrei Prepelița (34, 35)
Foto: Alexandru BOGATU