
O nouă ediție a Cupei Moldovei la fotbal pe plajă va începe pe 10 iulie.
Astăzi, la sediul Federației Sportive de Fotbal pe Plajă din Republica Moldova a avut loc tragerea la sorți pentru stabilirea perechilor meciurilor din sferturile de finală.
La competiția din acest sezon participă 8 echipe: CS Ialoveni, CS Petrești, ARF Dubăsari, FC Chișinău, CS Ateltic Strășeni, BSC Nistru, FC Budești și FC Tinerețea Suruceni.
Meciurile din sferturile de finală se vor disputa pe 10 iulie după următorul program:
1. CS Atletic – CS Ialoveni
2. FC Budești – BSC Nistru
3. CS Petrești – ARF Dubăsari
4. FC Chișinău – FC Tinerețea
Ora începerii partidelor va fi anunțată ulterior.
În semifinale, care sunt programate pentru 12 iulie, se vor întâlni:
Câștigătoarea primei perechi din sferturile de finală – câștigătoarea celei de-a doua perechi din sferturile de finală
Câștigătoarea celei de-a treia perechi din sferturile de finală – câștigătoarea celei de-a patra perechi din sferturile de finală
Finala Cupei Moldovei la fotbal pe plajă va avea loc pe 17 iulie.
Ultima câștigătoare a Cupei Moldovei la fotbal pe plajă este Tinerețea Suruceni, care a învins-o în finala ediției 2023 pe BSC Nistru, cu 6-3.